Deși a primit o pedeapsă de 4 luni, va sta ÎNCHIS mai bine de 3 ani. LOVITURA primită de un argeșean

0
2317

A primit o pedeapsă de 4 luni, după ce a bătut un consătean, însă va sta după gratii 3 ani și patru luni.

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Ciofrângeni are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi 4 luni pentru vătămare corporală. După principiul “unde dai şi unde crapă”, Marian Donescu, despre el fiind vorba, a primit o pedeapsă doar de 4 luni după ce a bătut un consătean, dar s-a ales cu o condamnare atât de mare din cauza recidivei.

Altfel spus, omul i-a aplicat corecţia victimei în timp ce se afla sub supraveghere, ca urmare a unei condamnări cu suspendare. Având în vedere că a comis o nouă infracţiune deşi nu trecuse perioada impusă de lege, acesta a fost condmanat la 4 luni închisoare pentru vătămare corporală la care s-a alăturat pedeapsa de 3 ani, din vechea sentinţă, în total 3 ani şi 4 luni.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, împreună cu lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale Argeş, au pus în aplicare un mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Curtea de Argeş, ridicându-l pe Marian Donescu de acasă. Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni.

LASA UN RASPUNS