De la BLUES-UL original, până la ELECTRO! Se anunță un MEGA-SPECTACOL de calitate

0
251

Un concept inedit, un spectacol Multimedia – cele mai uimitoare poveşti ale secolului trecut spuse azi, în secolului XXI. Un spectacol care vorbeşte despre una dintre cele mai frumoase călătorii muzicale transpuse în imagine, de la blues-ul tradiţional şi până la electro, de la naşterea patefonului până la noile tehnologii sonore. Turneul ”Gringo Tronic”, o aventură în lumea spectacolului Multimedia, Sunet, Imagine și Poveste. Luni, 24 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional Filarmonica Pitești veți avea ocazia să urmăriți un sper spectacol de muzică electronică, jazz, blues, soul, rock.

”GringoTronic” reprezintă o îngemănare de stiluri, armonii şi influenţe, pornind de la piesele clasice până la elementele de muzică electronică, însoţite de loopuri de chitară, voce, muzicuţă şi lapsteel guitar, toate filtrate în stilul propriu al lui AG Weinberger.

Un experiment sintetic, post-modern, într-un minunat recital de virtuozitate. Va fi un concert de caritate organizat de Rotary Club Pitești.