De AZI, pompierilor argeseni li s-au alaturat 22 de VOLUNTARI! Vor sa dea o mana de ajutor

0
214
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arges a avut loc deschiderea programului de pregătire a voluntarilor înscriși în proiectul „Salvator din Pasiune”, inițiat, la nivel național, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Începând de azi, pompierilor argeșeni li se vor alătura 22 de voluntari în situații de urgență.
Aceștia au fost selectați în urma parcurgerii etapelor de depunere a dosarelor și analizării acestora de către comisii specializate.
Ulterior parcurgerii programelor riguroase de pregătire, voluntarii vor putea participa la misiuni de intervenție, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat și vor fi angrenați în diverse acţiuni.
Cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, voluntarii provin din toate categoriile socio-profesionale, fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii și intervenției în domeniul situațiilor de urgență.
În perioada următoare, participanții vor desfășura cursuri introductive privind structura, misiunile și atribuțiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și vor parcurge noțiunile de prim ajutor de bază în cadrul Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență de la Detașamentul de Pompieri Bradu.
Proiectul „Salvator din pasiune” urmărește susținerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.