Cum va fi VREMEA de Paști! Iată ce temperaturi se vor înregistra în Săptămâna Patimilor

0
1817

Meteorologii anunţă vreme frumoasă la început de săptămână, după care se va răci. Miercuri sunt anunţate din nou ploi, îndeosebi ziua, pe arii restrânse, în sudul și sud-estul teritoriului.
LUNI. Vremea va fi frumoasă și se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil în regiunile nordice, nord-estice și la munte și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 21 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10 grade în Dealurile de Vest.

MARTI. În vestul, centrul, nordul țării și la munte vremea va fi în general instabilă, cerul va avea înnorări temporar accentuate și mai ales după-amiaza și în prima parte a nopții vor fi averse și descărcări electrice. Izolat se vor acumula cantități de apă de peste 10…15 l/mp și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului, ziua, vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin, apoi se va înnora treptat și va începe să plouă și sub formă de aversă, în estul țării, dar pe arii restrânse și în sud.

MIERCURI. Vremea se va răci față de ziua anterioară, mai accentuat în regiunile sudice, estice și centrale. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și ploi, îndeosebi ziua, pe arii restrânse, în sudul și sud-estul teritoriului. La munte, trecător, vor mai fi precipitații slabe, și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului, pe spații restrânse, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 18 grade, iar cele minime între -4 și 8 grade.

JOI. Valorile de temperatură, în creștere față de ziua anterioară, se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 20 grade, iar cele minime între 2 și 8 grade, ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, unde dimineața și noaptea vor mai fi condiții de brumă.

VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ. Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice perioadei, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în prima zi, în nordul și în nord-estul țării, iar spre sfârșitul intervalului îndeosebi în jumătatea de vest.

Sursă: RTV.net