CRIZA din sistemul sanitar si programul PICHETARILOR! “Avem nevoie de urgentisti, anestezisti, radiologi”

0
359

Sindicaliștii Federației Sanitas vor intra în grevă generală în toate spitalele din țară în data de 31 octombrie, dacă nu se va ajunge la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare, a anunțat președintele Sanitas, Leonard Bărăscu. Sanitas și-a stabilit un calendar de măsuri și proteste premergătoare grevei din 31 octombrie.

In cadrul conferintei de presa a PSD Arges, doctorul Florin Enache, medic la Spitalul de Pediatrie Pitesti, a comentat vizavi de criza din sanatate, punctand si lipsurile din unitatile spitalicesti din judetul nostru. “Putini au fost cei care s-au aplecat asupra problemelor din sistemul sanitar. Dupa fiecare Guvern care a venit si a incercat sa isi impuna o viziune, urmatorul a venit si a distrus tot. Si tot asa. Reforme si iar reforme. Sunt din ce in ce mai putini medici in sistemul sanitar, poate nu neaparat din cauza salariului, insa trebuie sa recunoastem ca salariile au fost mici in sistemul sanitar. In judetul Arges si nu numai, peste tot in tara, avem nevoie de urgentisti, anestezisti, radiologi, cardiologii vor fi o problema pentru ca sunt foarte curtati la nivel de Uniune Europeana. La Spitalul de Pediatrie din Pitesti avem nevoie de doctor la Terapie Intensiva, de anestezist, iar aceasta situatie nu este doar la noi.”.

Reprezentantii Sindicatului Sanitas au anuntat ca va fi greva generala dupa ce in urma discutiilor cu ministrul Muncii si cel al Sanatatii nu s-a ajuns la o intelegere pe marginea salariilor personalului tehnic administrativ din spitale. Federatia Sanitas anunta ca la data de 20 septembrie vor picheta Ministerul Muncii cu aproximativ 200 de persoane, pe 27 septembrie Ministerul Finantelor, pe 4 octombrie Ministerul Sanatatii, iar pe 11 octombrie Parlamentul Romaniei. Pentru 19 octombrie sindicalistii au anuntat greva de avertisment pentru doua ore, iar pe 31 octombrie greva generala.