Compania ROWEB, la Târgul de Joburi de la Universitatea din Pitești

0
1831

Universitatea din Pitești a organizat joi, 17 mai, de la ora 11.00, în corpul central- Atrium, Târgul de Joburi, Internship-uri și Stagii de Practică pentru studenți și absolvenți. Evenimentul este un important târg de carieră dedicat studenților și masteranzilor Universității din Pitești, aflați în căutarea unui job, stagiu de practică și/sau program de internship. În cadrul evenimentului au participat importante companii din diverse domenii de activitate, precum: IT, Servicii, Financiar-Bancar, FMCG, Retail, Inginerie şi Automotive, Turism, Design, Juridic, Management – Consultanţă, Marketing, PR, Producţie, Resurse Umane, Vânzări etc. Astfel, nenumărați studenți și masteranzi UPIT au putut interacționa cu parteneri din mediul socio-economic pentru identificarea unei posibile colaborări.

Au participat importante companii din județul Argeș. Reprezentanții Roweb se numără printre cei care au interacționat cu studenții și absolvenții Universității din Pitești în cadrul Târgului de joburi, aceasta fiind și o companie care are o bună colaborare cu UPIT.

Suntem mandri ca am sustinut doua evenimente in parteneriat cu Universitatea din Pitesti: Programming for High School – Ziua Programarii pentru Licee – (PDHS 2018) (12 mai) si un concurs pentru aplicatii web si workshop pentru studenti – Web Applications Contest and Workshop for Students – (WAC&WS 2018) (11 si 12 mai). Scopul evenimentelor a fost sa atraga tinerii talentati din comunitatea locala si sa le rasplateasca abilitatile si pasinea pentru programare. Roweb a avut placerea de a sponsoriza si de a ajuta la jurizarea acestor evenimente si anul trecut si ne-am bucurat sa continuam traditia. Azi am participat si la Targul de job-uri, internship-uri si stagii de practica pentru studenti si absolventi, organizat de Universitate.

Felicitari castigatorilor concursurilor si multumim Universitatii pentru organizarea acestor evenimente. Ne bucuram ca am avut ocazia sa ne implicam si sa sustinem astfel tinerii pasionati de programare din Pitesti. Compania noastra, Roweb, dezvolta proiecte de software din 2004, in prezent numarand 80 de angajati, 5 sedii in 3 orase, Pitesti, Bucuresti si Craiova. Dezvoltam solutii .NET, PHP, Node.JS si aplicatii mobile, pentru clienti din Romania si din 30 de alte tari.”, ne-au transmis reprezentanții Roweb.

Prin colaborarea continua pe care Roweb o are cu mediul academic local se dorește facilitarea accesului tinerilor din Pitesti la oportunitati prin care sa-si dezvolte potentialul in crearea de software si sa-si creasca pregatirea pentru piata de IT in care vor lucra o data ce vor absolvi. ”Inca de la infiintarea companiei, am avut o foarte buna colaborare cu Universitatea. Fondatorii Roweb au absolvit aceasta facultate si inca din primii ani de la infiintare am atras tineri studenti si absolventi talentati, care s-au bucurat de aparitia unei firme care le permitea sa-si urmeze pasiunea pentru programare fara sa fie nevoie sa paraseasca Pitestiul in favoarea unui centru de software mai mare din tara. Colaborarea dintre Roweb si UPIT a adus beneficii comunitatii universitare locale si a ajutat multe tinere talente sa aiba mai usor acces la o cariera ca programatori.”.

De asemenea, ne mai transmit reprezentanții Roweb cu privire la colaborarea pe care o au cu medicul academic local: ”Parteneriatul nostru cu Universitatea din Pitesti ne-a dat ocazia să oferim inapoi mediului academic, care ne ofera in fiecare an noi colegi talentati. De-a lungul timpului am organizat stagii de vara anuale, in urma carora ne-am imbogatit echipa cu cei mai talentati stagiari. Majoritatea angajatilor Roweb au pornit ca stagiari au ramas alaturi de noi, unii timp de peste 10 ani. In plus, am avut posibilitatea sa sponsorizam un laborator de informatica, workshopuri gratuite si concursuri de programare, sa participam la zile ale carierei si la workshop-ul “Cresterea accesului la invatamantul superior in conditii de echitate si incluziune sociala”, in cadrul unui program pentru imbunațatirea colaborarii intre mediul universitar, mediul preuniversitar și mediul de afaceri din județul Argeș, cu scopul dezvoltarii și implementarii de masuri si instrumente care sa conduca la facilitarea accesului elevilor la o educatie superioara, indiferent de contextul socio-economic din care provin.”.

LASA UN RASPUNS