Cod galben de VREME REA! Avertizarea meteo a fost prelungită

0
906

Avetizarea meteo a fost prelungită. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că, de la ora 14.00 până la ora 20.00, județele Constanţa şi Tulcea se vor confrunta cu intensificări ale vântului, ce vor atinge viteze la rafală de 55/h, dar şi ninsori viscolite. De asemenea, vânt puternic şi ninsori moderate va fi şi în alte zone ale ţării, până luni, 12 februarie, ora 04.00. În intervalul menționat în sudul și în estul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10…15 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în județele Călărași și Constanța. Vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută, arată ANM.

LASA UN RASPUNS