CINE are șanse la ȘEFIA Curții de Conturi? Mulți îi vor scaunul lui Nicolae Văcăroiu

0
434

Candidaţii pentru şefia Curţii de Conturi, audiaţi marţi în Parlament. Sunt 14 persoane care vor fotoliul lui Nicolae Văcăroiu. Întrebat dacă secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, este un posibil succesor al lui Nicolae Văcăroiu la preşedinţia Curţii de Conturi, Liviu Dragnea nu a exclus această variantă.

Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului îi audiază marţi, începând cu ora 13:00, pe candidaţii pentru şefia Curţii de Conturi, urmând ca miercuri plenul reunit al Parlamentului să voteze noua conducere a instituţiei. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Parlament, că viitorul preşedinte al Curţii de Conturi va fi votat miercuri de plenul reunit al Parlamentului.

“Unul este validarea sau votul asupra candidaturilor pentru Curtea de Conturi, i-am spus domnului preşedinte Tăriceanu decizia noastră şi o susţine şi dumnealui. Noi nu vom vota niciun membru de partid. Am spus de la început că nu vrem să politizăm Curtea de Conturi şi din acest motiv niciu eu şi nici dumnealui nu am fost de acord să începem negocieri pe marginea locurilor vacante la Curtea de Conturi”, a declarat Dragnea.

Sursă: RTV.net