Chiar ACUM. Angajații Direcției Județene de Sport Argeș, în GREVĂ japoneză!

0
286

Protest în fața sediului instituției. Începând cu ora 11.00, angajații sunt în grevă japoneză, iar în jurul orei 11.15 aceștia ies în fața instituției pentru a face o fotografie cu fața la instituției, cu spatele la fotografi “pentru a evidenţia poziţia conducerii Ministerului Tineretului şi Sportului, care a întors spatele unităţilor din teritoriu şi nu caută soluţii la cererile lor”. Angajații Direcției Județene de Sport Argeș se aliniază la ce se întâmplă la nivel central în cluburile sportive, direcții pentru sport și case de cultură a studenților aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Aceștia protestează luni, sub forma unei greve japoneze cerând recalcularea drepturilor salariale şi aprobarea unui regulament de sporuri.

Participanţii la protest, membri ai Sindicatului Naţional Sport şi Tineret din unităţilor teritoriale ale Ministerului Tineretului şi Sportului, spun că iau în calcul, în perioada următoare, declanşarea conflictului colectiv de muncă, precum şi pichetarea MTS şi întreruperea lucrului până când le sunt solicitate cererile.

Angajaţii din cluburi sportive municipale, direcţii judeţene pentru sport şi tineret, complexuri sportive naţionale şi case de cultură ale studenţilor care participă la protest solicită aplicarea corectă a HG 1/2017 privind salariul minim brut pe ţară, care de la 1 februarie este 1.450 de lei, precum şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Sindicaliştii mai solicită recalcularea drepturilor salariale şi reîncadrarea personalului pe funcţii corespunzătoare activităţii prestate, iniţierea şi aprobarea unui regulament de sporuri pentru personalul angajat în cadrul unităţilor din subordinea ministerului şi transparentizarea acordării premierilor.

Membrii sindicatului consideră că trebuie aplicate măsuri urgente pentru mărirea salariilor angajaţilor din teritoriu, pentru că salariile lor se calculează încă la valoarea de referinţă din 2009, fiind acumulate inclusiv ore suplimentare care nu au fost plătite şi pentru care angajaţii nu au primit timp liber.

Sindicalişii reclamă lipsa dialogului social, întrucât Ministerul Tineretului şi Sportului a transmis Ministerului Muncii propuneri la proiectul Legii salarizării unitare fără consultarea sindicatului.