Cel de-al 4-lea contract al CJ Argeș, finanțat prin PNDL 2017-2020, a fost semnat. Despre ce INVESTIȚIE este vorba

0
639

Luni, 13 noiembrie, a fost semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cel de-al patrulea contract al Consiliului Județean Argeș finanțat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017 – 2020.

Obiectul contractului îl constituie alocarea unei finanțări din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în sumă totală de 4.179.600 lei pentru realizarea “Podului pe DJ 738 Jugur – Drăghici – Mihăești peste râul Târgului, km 21+900, în comuna Mihăești ”. Valoarea totală a investiției este de 4.491.230 lei.

Până la această dată, au fost semnate patru din cele nouă contracte depuse de Consiliul Județean la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, contracte acceptate pentru finanțare. Astfel, au mai fost semnate:

  • Contractul de finanțare al proiectului “Consolidarea și reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Pitești”, cu o valoare totală de peste 78 de milioane de lei,
  • „Modernizarea DJ 703B Şerbăneşti (DJ 659) – Siliştea, km 70+826, L = 7,416 kilometri, în comunele Rociu şi Căteasca”, în valoare de 14.779.218 lei
  • „Modernizare DJ 703B Costeşti (DN65A) – Şerbăneşti (DJ 659), km 60+325-68+783, L= 8,458 kilometri, la Costeşti şi la Rociu”, în valoare de 10.819.349 lei.