Cătălin Bulf: “E momentul să ne luăm acţiunile Petrom înapoi!

0
1317

Preşedintele Partidului Miscarea Populara Argeş, Cătălin Bulf, a făcut o declaraţie legată de scăderea acţiunilor Petrom.

Acţiunile OMV Petrom au înregistrat cea mai mare scădere de preţ, după ce Fondul Proprietatea a anunţat vânzarea parţială a participaţiei sale în cadrul grupului.
Fondul Proprietatea a anunţat că va demara o vânzare parţială a participaţiei deţinute în OMV Petrom, prin intermediul unei oferte publice privind atât acţiuni, cât şi Certificate de Depozit Globale, oferta urmând să fie încheiată în trimestrul 4 al acestui an.

„Avem dovada! OMV şi-a demonstrat incapacitatea managerială. Austriecii nu ştiu ce înseamnă extracţia de petrol şi serviciile anexe. După 12 ani de management al Petrom, în condiţiile creşterii preţului pe baril de la 38,22 de dolari în 2004 la 48,87 de dolari in prima parte a lunii octombrie 2016, valoarea acţiunilor Petrom a scăzut de la 0,215 lei pe acţiune (în 2004, la momentul privatizării) până la 0,210 lei (la momentul actual). Şi nu spun eu că OMV este cel mai prost manager al Petrom! O spune chiar Mark Gitenstein, fostul ambasador al Americii la Bucureşti, director la Fondul Proprietatea, omul care s-a străduit, dar n-a putut obţine pe acţiunea Petrom mai mult ca Dan Ioan Popescu. Mă întreb dacă după afacerea asta, Mark Gitenstein va fi şi el trecut pe lista celor mai buni clienţi ai celui mai scump magazin din lume, House of Bijan din Beverly Hills. Cred că e momentul să ne luăm acţiunile Petrom înapoi!”, a declarat Catalin Bulf, presedintele PMP Arges.