Castigul SALARIAL al argesenilor, mai MIC fata de realizarile salariale medii la nivel national! Situatie oficiala

0
410

Câştigul salarial realizat în judeţul Argeş în luna iulie a fost mai mic comparativ cu realizările salariale medii la nivel naţional atât în valoare brută (-1,6%), cât şi în valoare netă (-2,0%), anunta Directia Judeteana de Statistica Arges.

Pe luna iulie a acestui an, câştigul salarial mediu brut realizat în judeţul Argeş a fost de 2828 lei, în creștere cu 194 lei (+7,4%) față de nivelul realizărilor salariale din luna iunie 2016. Evoluţia ascendentă a fost cauzată de dinamica pozitivă a câştigurilor salariale din sectorul industrie și construcții (+12,3%). Comparativ cu realizările salariale înregistrate în luna corespunzătoare a anului precedent, dinamica câştigului salarial mediu brut la nivelul judeţului a fost pozitivă, creșterea de 6,1% fiind susţinută de sectorul servicii (+19,0%).

Câştigul salarial mediu net realizat în luna iulie a acestui an a fost de 2036 lei, cu 133 lei mai mare (+7,0%) decât realizările salariale din luna iunie 2016. Creșterea înregistrată la nivelul județului a fost cauzată de câștigurile mai mari realizate în sectorul industrie și construcții (+11,8%). Față de luna corespunzătoare din anul 2015, dinamica pozitivă de 5,9% înregistrată a fost cauzată de câștigurile mai mari înregistrate în sectorul servicii (+18,8%).
Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna iunie 2016 s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, de vacanță ori pentru performanțe deosebite), drepturilor în natură și ajutoarelor bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (in funcție de contracte).

Câştigul salarial realizat în judeţul Argeş în luna iulie a fost mai mic comparativ cu realizările salariale medii la nivel naţional.