Casa de Cultura Bascov, inchisa de ISU Arges! “Incălcare gravă a cerinţei de securitate la incendiu”

0
1140

În baza Planului de măsuri privind controalele de prevenire a situaţiilor de
urgenţă la obiective cu afluenţă de persoane, în data de 17.11.2015 reprezentantii ISU Arges au executat control la Casa de Cultură Bascov, în urma căruia a fost depistată o încălcare gravă a cerinţei de securitate la incendiu, situaţie care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire
a funcţionării, instituţia în cauză fiind sancţionată cu amendă contravenţională în
valoare de 100 000 de lei, ne informeaza Madalina Epure, purtatorul de cuvant din cadrul ISU Arges.

“Măsurile luate nu „denotă exces de zel” şi nici nu am hotărât să „începem să
ne facem datoria doar pentru că ceva rău s-a întâmplat”, aşa cum s-a precizat, dovadă
stând controalele periodice (anual) efectuate la această instituţie, care de altfel, de la
punerea în funcţiune, din anul 2012, îşi desfăşoară activitatea fără autorizaţia de
securitate la incendiu. Aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării a fost posibilă în
momentul de faţă, ca urmare a creării cadrului legislativ: Hotărârea Guvernului 915
privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau
amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu
publicată în Monitorul Oficial 824 din 04.11.2015 şi a Ordonanţei de urgenţă nr.
52/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea
împotriva incendiilor, unde sunt prevăzute clar situaţiile în care se poate dispune
aplicarea acestei măsuri.
Mai mult decât atât, de la punerea în funcţiune a clădirii şi până în prezent,
aceasta a fost controlată anual (ultimul control fiind executat în data de 04.05.2015) şi
de fiecare dată s-a acordat asistenţă tehnică, dar a fost şi sancţionată contravenţional
pentru neregulile identificate.”, a transmis printr-o informare de presa Madalina Epure spunand ca actiunile de control vor continua si in perioada urmatoare. “Cu siguranţă
legea va fi aplicată întocmai, deoarece menţinerea climatului de siguranţă la nivelul
comunităţii şi crearea culturii de securitate rămân principalele obiective ale
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş şi
reprezintă elementele fundamentale ce susţin activităţile derulate în sprijinul şi pentru
cetăţean.”, a mai transmis purtatorul de cuvant al ISU Arges.

LASA UN RASPUNS