Bugetul pe 2018. ”Este CEL MAI MARE BUGET pe care l-a avut România vreodată”

0
277

Premierul Mihai Tudose discuta luni cu vicepremierul Marcel Ciolacu şi cu ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa bugetul pe 2018, pentru ca în şedinţa de guvern de miercuri, acesta să fie adoptat.

Care sunt domeniile care vor beneficia de alocări mai mari? Vicepremierul Ciolacu a declarat: “Toate vor avea bugete mai mari. Ministerele, cum sunt investiţiile la transporturi, vor avea bugete mai mari, Ministerul Sănătăţii va avea buget mult mai mare. Mai ales că are şi componenta de investiţii. Educaţia va avea buget mai mare şi Ministerul de Interne va avea bugetul mai mare faţă de anul trecut”, adăugând: “Oricum, sperăm ca investiţiile să fie mai mari decât anul trecut cu peste 25%”, spunând că proiectul de buget se bazează pe un PIB mai mare.

“Este estimat în momentul acesta la 907,8, dar credem că atunci când se va termina şi o să ne dea prognoza INS-ul, noi credem că va fi un buget mult mai mare. Este cel mai mare buget pe care l-a avut România vreodată. Cei patru indicatori macro-economici, somajul este estimatîntre 4-4,4, avem creştere economică de 5,5 estimată şi inflaţia care va fi + sau – 2/ + sau – 1. Am văzut BNR-ul că a dat 2,5 + sau -.”, a explicat Ciolacu, care a adăugat: “Deficitul 3%. Nu se discută. 2,95 -2,97 va fi închis”.
Guvernul estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (195,5 miliarde euro), potrivit sintezei proiectului de buget pentru anul viitor, realizată de Ministerul Finanţelor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.

În plus, pentru anul viitor, Guvernul estimează o inflaţie medie de 3,1%, în condiţiile în care BNR estimează o inflaţie de 3,2% pentru finalul anului 2018. Executivul mizează în 2018 pe un curs mediu de 4,55 lei pentru un euro, uşor peste actualul nivel afişat de BNR, de 4,6422 lei/euro. În 21 noiembrie, euro a atins un nivel record, de 4,6551 lei/euro.
Guvernul prognozează un număr al şomerilor de 351.000 de persoane şi un câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.
În anul 2018 cheltuielile destinate investiţiilor sunt estimate la 38,5 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,2% în PIB, pentru ca în anul 2020 acestea să fie estimate la 53,3 miliarde lei.
Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB.
Sursa: RTV.net