Arges. Trafic rutier ingreunat! Se circula pe o banda

0
599

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Romane ne informeaza ca, in județul Argeș, până în data de 15 noiembrie 2016, pe DN7 Piteşti – Râmnicu-Vâlcea, între kilometrii 128 şi 134, pe raza comunei Drăganu, se efectuează lucrări de decopertare şi asfaltare, iar traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, fiind dirijat de piloţi de circulaţie. În zona de lucru se circulă deseori în coloană.

De asemenea, mai informeaza Centrul INFOTRAFIC, incepând cu data de 1 noiembrie 2016, au fost închise câteva tronsoane ale unor drumuri naţionale (care se încadrează la nivelul IV de viabilitate sau conform regulamentelor de funcţionare) pentru perioada de iarnă, iar printre acestea se numara DN7C-Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru (km 104, judeţul Argeş) – Bâlea-Cascadă (km 130+800, judeţul Sibiu) – până în data de 30 iunie 2017, cu posibilitate de modificare, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo.