Argeș. BAC 2017. MULȚI elevi au primit o medie mai MICĂ după CONTESTAȚII. În schimb, a CRESCUT numărul MEDIILOR de 10

0
1611

S-au afișat rezultatele finale la examenul de bacalaureat 2017. În Argeș, după contestații, au reușit să obțină medie de trecere 76,81% dintre elevi, față de 76,28% cât era rata de promovare înainte de contestații, ne-a declarat Eugenia Jianu, inspector adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Se observă că rata de promovare a fost modificată foarte puțin, mai ales că au fost multe lucrări care au primit note mai mici după contestație. Astfel,

  • la prima probă, de limbă și literatură română – 148 de lucrări au primit un punctaj mai mic, la 11 nota a fost păstrată, iar 101 au primit note mai mari;
  • a doua probă (matematică + istorie) – 116 de lucrări au primit un punctaj mai mic, la 23 s-a păstrat nota, iar 204 au primit note mai mari;
  • la cea de-a treia probă, la alegere – 188 de lucrări au primit punctaj mai mic, 28 au rămas la fel, iar 199 de lucrări au primit o notă mai mare.

De asemenea, a crescut numărul elevilor care au obținut media 10 la examenul de BAC. Dacă înainte de contestații erau 5 astfel de medii, de data aceasta sunt 7, doi elevi de la Colegiul I.C. Brătianu din Pitești fiind cei care au obținut medie maximă, după contestații.

Între 11-14 iulie urmează să aibă loc înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale.