Anul acesta, fara Oraselul Copiilor in zona Stadionului din Pitesti: “Mai mult ca sigur il anulam”

0
1362

Oraselul Copiilor, organizat in fiecare iarna de Primaria Pitesti, a creat multe neplaceri pitestenilor care locuiau in preajma aplasamentului acestuia, motiv pentru care in zona Stadionului nu se va mai organiza, anunta primarul Pitestiului, Cornel Ionica. Pe masa acestuia a ajuns chiar si o plangere semnata de mai multe persoane, prin care isi exprima nemultumirea cu privire la aceasta situatie. Printre cele semnalate: multa galagie, trafic blocat, acces greoi in propriul imobil, etc.

“Singura solutie ar fi sa se tina in Targul saptamanal. In zona Stadionului am inchis. Incercam sa organizam in Targul saptamanal, insa daca nu va fi pretabil, nu se va mai organiza, mai mult ca sigur il anulam.”, a declarat edilul Pitestiului, Cornel Ionica.