Andrei Gerea: Guvernul tehnocrat își arată disprețul față de capitalul românesc

0
829

Eșecul guvernării tehnocrate este confirmat de eșecul programelor pentru sprijinirea firmelor debutante, afirma deputatul Andrei Gerea, candidat al ALDE Arges pentru Camera Deputatilor.

“Tăierea finanțării pentru firmele debutante reprezintă o nouă dovadă a disprețului Guvernului față de capitalul românesc, față de mediul de afaceri din România. Faptul că acest guvern al PNL este incapabil să cheltuiască sumele aferente acestor programe reprezintă un semnal negativ pentru acest capitalul autohton, pentru cei care vor să își deschidă o afacere, să creeze locuri de muncă.

Guvernul poate și trebuie să sprijine inițiativele de tip IMM, însă acest guvern și-a arătat din nou limitele. Bilanțul la Ministerul Economiei, până în acest moment, este unul îngrijorător. Nu s-a luat nicio măsură benefică pentru români și pentru viitorul României, capitalul românesc este ignorat. Anul acesta, ajutoarele din partea statului au fost direcționate către companiile străine, cele românești fiind neglijate de Executivul Cioloș.

Tăierea la rectificarea bugetară a opt milioane de euro din programul alocat pentru firmele debutante este o nouă lovitură pe care antreprenorii români o încasează. Statul ar trebui să încurajeze spiritul antreprenorial, ar trebui să acorde ajutor celor care vor să își deschidă afaceri, nu să le pună bețe-n roate. Acesta este rodul guvernării tehnocrate, guvernarea Cioloș-PNL-USR, o guvernare cu multe minusuri, iar România intrată într-o perioadă de stand-by pentru un an de zile.

ALDE are o altă abordare spre deosebire de guvernul tehnocrat susținut de PNL și de USR. Din punctul nostru de vedere, capitalul autohton trebuie să devină o prioritate a preocupărilor noastre zilnice. Prin societățile românești ne dorim să creăm coloana vertebrală a economiei, pe care, în perioada de criză, să ne putem baza. Una dintre ideile pe care ALDE le promovează este aceea de reformă, de a restructura şi de a moderniza economia românească.

ALDE vrea o altă Românie în viitor și nu în viitorul îndepărtat, ci in viitorul apropiat, de care să beneficieze generația tânără. Vrem o economie care să genereze și locuri de muncă, dar nu orice fel de locuri de muncă cu salarii mici, noi vrem să avem o economie care să aibă și locuri de muncă, dar și salarii mai mari, adică să fie un stimulent pentru ca tânăra generație să rămână în țară și să nu se gândească imediat ce termină liceul în ce țară să emigreze.”

 

LASA UN RASPUNS