AMENZI la terase, restaurante si pensiuni! Cea mai mare a fost aplicata in Pitesti

0
389

Ampla actiune de control la terase, restaurante si pensiuni din Pitesti, culoarul Rucar – Dambovicioara si zona Transfagarasan! S-a lasat si cu sanctiuni, iar cea mai mare amenda a fost data la o unitate de alimentatie publica din Pitesti, in valoare de 2000 lei, ne-a explicat directorul adjunct din cadrul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Arges, Sorin Sorescu.

In perioada 16 iunie – 28 iulie 2016, inspectorii DSVSA Arges au efectuat o actiune de control avand drept scop prevenirea aparitiei toxiinfectiilor alimentare, la unitati comerciale si de alimentatie publica in zonele turistice si de agrement din judetul Arges. Au fost controlate 70 de unitati, astfel: 31 unitati alimentatie publica; 4 laboratoare cofetarie-patiserie; o pensiune; un supermarket si 33 magazine alimentare.

Pentru neconformitatile constatate, respectiv depozitarea si manipularea necorespunzatoare a produselor alimentare, depozitarea oualor in conditii de temperatura necorespunzatoare, neintretinerea in conditii corespunzatoare a spatiilor de prelucrare, depozitare si comercializare, s-au aplicat 20 de sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 19200 lei. Actiunile s-au desfasurat pana acum pe culoarul Rucar – Dambovicioara, in zona Transfagarasan si in Pitesti. Tematica de control va continua pe toata perioada sezonului estival, ne-a mai declarat adjunctul DSVSA Arges, Sorin Sorescu, si se va desfasura in toate unitatile cu caracter estival.