ALERTĂ. Locuință din Argeș, pusă în PERICOL de PRĂBUȘIREA a două stânci. Locuitorii casei, EVACUAȚI

0
1937

Locuință din Argeș pusă în pericol de prăbușirea iminentă a două stânci. Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cetățeni a anunțat că în comuna Cetățeni, sat Valea Cetățuii, strada Speranței se află această locuință în care locuiesc doi adulți și patru copii. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Departamentului de pompieri Câmpulung, dar și grupa operativă a ISU Argeș. Este vorba despre o casă și două anexe. Cele două stânci, una stabilă, cealaltă care prezintă pericol real de prăbușire se află la o distanță de 10 – 15 metri față de locuință, după cum anunță ISU Argeș printr-o informare de presă. În comuna Cetățeni s-a convocat în ședință extraordinară Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în vederea evaluării efectelor situației produse și emiterea deciziei de evacuare a persoanelor și bunurilor aflate în gospodărie. Persoanele vor fi cazate temporar într-o locuință a Primăriei. Sursă foto: ISU Argeș