ACUM. Fostul sef de la Permise ar putea scapa de INCHISOARE!

0
1652

Fostul şef al Serviciului de Permise Argeş, Codruţ Vlăsceanu ar putea scăpa de închisoare. Pe 1 Decembrie, Judecătoria Piteşti i-a admis, fostului poliţist, cererea de eliberare condiţionată.

“Conform art. 587 C.p.p. admite propunerea Comisiei din cadrul Penitenciarului Colibaşi. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Vlăsceanu Gheorghe Codruţ dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.11.2016”, se arată în sentinţa dată de instanţă.

Imediat după decizie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a făcut contestaţie, acesta urmând să se judece pe 7 decembrie, la Tribunalul Argeş. dacă instanţa va respinge contestaţia, Vlăsceanu ar putea petrece sărbătorile acasă.

Codruţ Vlăscxeanu a fost arestat preventiv în anul 2008, alături de mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Prmise Argeş, în dosarul “Mafia permiselor din Argeş”. Aceştia erau acuzaţi că au elibeat contra-cost, ca pe bandă rulantă, permise de conducere. Unii dintre beneficiari, nici măcar nu ştiau să citească. În 2014 el a fost condamnat definitiv la 6 ani închisoare, din care i s-a scăzut perioada de arest preventiv.